Ai nevoie de sfatul unui avocat ?
Raspuns garantat in maxim 24H ! Raspund avocati cu peste 10 ani experienta de barou.
Articole juridice
Articole juridice - pagina 15
02.12.2010
Acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar
Acceptarea unei succesiuni sub beneficiu de inventar este o variantă de acceptare a unei succesiuni, intermediară între o acceptare pură şi simplă şi o renunţare la succesiune. Acceptarea este un act de opţiune expres şi solemn, prin care sucesibilul declară, în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală, că îşi însuşeşte titlul de moştenitor al patrmoniului succesoral, dar înţelege să răspundă de pasivul succesoral numai în limita activului moştenit şi numai cu bunurile moştenite.
29.11.2010
Împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei
De foarte multe ori am fost întrebaţi dacă bunurilor comune pot fi împărţite de soţi în timpul căsătoriei acestora, fără ca aceştia să divorţeze. Răspunsul la o astfel de întrebare a fost întotdeauna pozitiv, dar o astfel de împărţire trebuie să se facă în anumite condiţii expres prevăzute de legiuitor.
22.11.2010
Cine poate încheia contract de asigurare socială conform OUG 94
Conform prevederilor OUG nr.94/2010 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.729 din 2 noiembrie 2010 care a intrat în vigoare la data de 2 noiembrie 2010, orice persoană, indiferent de cetăţenie, domiciliu sau reşedinţă, care îndeplineşte următoarele condiţii, poate încheia contract de asigurare socială:
16.11.2010
Împărţirea bunurilor cumpărate cu plata preţului în rate
O problemă extrem de actuală în materia partajării bunurilor comune dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt bunurile achiziţionate cu plata preţului în rate.
16.11.2010
Tutela minorului
Tutela minorului este o modalitate de ocrotire a acestor persoane lipsite de capacitate sau cu capacitate restrânsă, exercitată numai în interesul minorului, fiind reglementată prin dispoziţiile art.113 - art.141 din Codul Familiei.
Având în vedere interesul pe care această instituţie îl stârneşte în practică, iată câteva aspecte despre tutelă pe care trebuie să le cunoaşteţi:
