29.11.2010
Împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei
De foarte multe ori am fost întrebaţi dacă bunurilor comune pot fi împărţite de soţi în timpul căsătoriei acestora, fără ca aceştia să divorţeze. Răspunsul la o astfel de întrebare a fost întotdeauna pozitiv, dar o astfel de împărţire trebuie să se facă în anumite condiţii expres prevăzute de legiuitor.
Împărţirtea bunurilor comune în timpul căsătoriei se poate face numai în următoarele cazuri:
a. La cererea oricăruia dintre soţi;
b. La cererea creditorilor personali ai oricăruia dintre soţi;
c. În cazul confiscării bunurilor anume determinate sau a unei cote-părţi dintr-un bun al soţilor.
În această scurtă expunere vom analiza numai împărţirea făcută la cererea unuia dintre soţi, celelalte două cazuri fiind detaliate în alte articole distincte.
Potrivit art.36 alin.ultim din Codul familiei bunurile comune pot fi împărţite în timpul căsătoriei la cererea oricăruia dontre soţi. O astfel de cerere trebuie să se bazeze şi să fie formulată numai pentru motive întemeiate.
Interpretarea şi aprecierea existenţei unor motive întemeiate se face de către instanţele de judecată. Astfel, în practică s-a concluzionat că reprezintă motive întemeiate pentru solicitarea partajării bunurilor comune în timpul căsătoriei situaţia în care soţii nu locuiesc împreună (din variate motive, ca de exemplu unul munceşte în străinătate etc), iar soţul rămas în domiciliul conjugal înstrăinează, fără acordul celuilalt soţ, bunurile comune din casă. De asemenea, instanţele apreciază că se poate efectua partajul şi în cazul în care unul dintre soţi doreşte să-şi ajute un copil dintr-o căsătorie anterioară, ce se afla în nevoie, iar banii obţinuţi din înstrăinarea bunurilor comune ar fi singura sursa financiară pe care acel părinte ar avea-o pentru a-şi ajuta copilul. Tot în categoria motivelor întemeiate de partajare a bunurilor comune în timpul căsătoriei, instanţele au inclus cazurile în care unul dintre soţi, în general soţiile, sunt obligate să părăseasca domiciliul conjugal (de cele mai multe ori sunt alungate), datorită relelor tratamente aplicate de soţ. Tot astfel, vârsta înaintată şi starea de boală a unuia dintre soţi constituie motive temeinice pentru împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei.
Cu toate acestea trebuie să se aibă în vedere ca motivele de împărţire a bunurilor comune nu coincid cu motivele de divorţ. Astfel, simpla despărţire în fapt a soţilor nu constituie motiv de partajare a bunurilor comune, dar constituie motiv de divorţ. În ceea ce priveşte despărţirea în fapt a soţilor instanţele de judecată au apreciat că un astfel de motiv trebuie apreciat şi în raport de alte împrejurări care să justifice necesitatea împărţirii bunurilor comune chiar în timpul căsătoriei. De exemplu, folosirea de către unul dintre soţi a unui bun mobil (de exemplu o maşină) nu poate justifica necesitatea de împărţire a bunurilor comune în timpul căsătoriei, dar folosirea exclusivă a apartamentului bun comun şi împiedicarea celuilalt soţ să intre în acest imobil, reprezintă motiv de partajare a bunurilor comune. De asemenea, comportamentul imoral al unuia dintre soţi nu justifică o acţiune de partajare a bunurilor comune în timpul căsătoriei, dar justifică o acţiune de divorţ. Existenţa unei acţiuni de divorţ înregistrată pe rolul instanţei nu reprezintă prin ea însăţi un motiv de împărţire a bunurilor comune în timpul căsătoriei.
Deoarece împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei nu se poate face decât pentru motive întemeiate, instanţele nu pot trece la administrarea probelor înainte de a stabili cu certitudine existenţa motivelor temeinice ce impun partajarea bunurilor comune în timpul căsătoriei.
Atunci cînd se formulează o astfel de cerere de împărţire a bunurilor comune în timpul căsătoriei, trebuie avute în vedere şi următoarele aspecte:
a. O astfel de cerere de împărţire a bunurilor comune se poate face numai în timpul căsătoriei, respectiv de la momentul încheierii acesteia şi până la momentul la care oricare dintre soţi a introdus acţiunea de divorţ. Dacă unul dintre soţi a introdus acţiunea de divorţ, împărţirea se va face în cadrul acţiunii de partajare a bunurilor comune şi nu se va mai întemeia pe art.36 alin. ultim din Codul familiei.
b. Împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei se poate face numai pe cale de hotărâre judecătorească şi nu poate opera pe cale convenţională, deci pe baza înţelegerii soţilor.
c. Soţii pot împărţi toate bunurile comune ce există la momentul formulării acţiunii sau numai o parte din aceste bunuri. Bunurile a căror partajare nu s-a cerut şi bunurilor viitoare au caracterul de bunuri comune, urmând ca împărţirea lor să se facă în cadrul acţiunii de partaj.
d. La împărţirea bunurilor comune ale soţilor nu pot participa şi copii.
Prin împărţire, bunurilor comune supuse acelei acţiuni devin bunuri proprii. Cu alte cuvinte, împărţirea bunurilor comune în timpul căsătoriei are un caracter definitiv.
