06.12.2010
Guvernul Romaniei a adoptat azi 06.12.2010 o ordonanta de urgenta cu privire la modificarea perioadei de acordare a concediului pentru cresterea copilului, aceasta urmand sa fie de 1 an, iar cuantumul indemnizatiei ramane neschimbat acesta situandu-se intre 600 si 3400 lei.

29.11.2010
Comisia Europeană anunță printr-un comunicat de presă, continuarea relansării economice care a început deja în UE. PIB-ul urmează să crească cu aproximativ 1¾% în 2010-2011 și cu circa 2% în 2012. Rezultatele obținute în acest an au fost mai bune decât cele preconizate, de aceea creșterea anuală din 2010 a fost revizuită simțitor în sus în comparație cu previziunile din primăvară. Cu toate acestea, în ciuda contextului internațional mai relaxat și a începerii consolidării bugetare, activitatea economică va fi mai moderată spre sfârșitul anului și în 2011, pentru a se intensifica din nou în 2012, pe fondul creșterii cererii din sectorul privat. Pe măsură ce relansarea economică se face simțită în UE, condițiile de pe piața muncii urmează să se îmbunătățească treptat în perioada analizată în previziuni, la fel și situația bugetară. Rata șomajului ar urma să scadă la aproximativ 9% în 2012, iar deficitul public la 4¼% din PIB. Evoluția economiei statelor membre va fi însă inegală.

27.11.2010
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis Ministerului Justiției propunerile de modificare şi completare a Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la abaterile şi sancţiunile disciplinare. Propunerile au rezultat din studiul comparativ de drept comunitar cu privire la serviciul de inspecţie judiciară şi răspunderea disciplinară a magistraţilor realizat de către experţii spanioli în cadrul Proiectului de Twinning light RO/2007-IB/JH/01, RO2007/ 19343.07.01, RO2007/IB/JH-24TL - Consolidarea Inspecţiei judiciare din România, din cadrul Programului facilitatea de tranziţie.
Propunerile se referă la:

27.11.2010
Guvernul a adoptat legea salarizarii pe 2011 a bugetarilor si Legea-cadru privind salarizarea unitara. Potrivit legii de salarizare pe 2011 salariile bugetarilor vor creste cu 15% raportat la salariul din octombrie 2010. Cele doua legi au fost trimise la Parlament in vederea demararii procedurilor de asumare a raspunderii.

24.11.2010
Comisia Europeană solicită unui număr de nouă state membre să îndeplinească cerințele legislației privind mediul, în domeniul calității aerului. Statele membre în cauză sunt: Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Luxemburg, România, Slovenia și Spania. Aceste state membre nu au comunicat Comisiei transpunerea la nivel național a legislației respective. La recomandarea comisarului pentru mediu, statelor respective li s-a adresat un aviz motivat. Dacă acestea nu adoptă măsurile necesare, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
