topSite
 

Ai nevoie de sfatul unui avocat ?

Raspuns garantat in maxim 24H ! Raspund avocati cu peste 10 ani experienta de barou.

mmagazin online de piese  moto, echipament moto

Toate stirile

18.11.2011

Inițiativă legislativă cetățenească privind regimul vehiculelor staționate neregulamentar

Din expunerea de motive a Comitetului de inițiativă reținem:

  • abuzurile efectuate de socitățile care au ca obiect ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor staționate ilegal, neregulamentar, din exces de zel și, bineînțeles, din dorința de a obține un profit cât mai mare, au procedat la ridicarea vehiculelor staționate pe carosabil cu depășirea prevederilor legale, Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, unde se specifică în mod clar și fără a lăsa loc de interpretare situația în care este interzisă staționarea;
  • vidul legislativ privind modul în care se realizează ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor staționate neregulamentar;
  • intenția de a uniformiza actele normative emise de autoritățile publice locale care au ca obiect ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor staționate neregulamentar;
  • practica judecătorească și doctrina juridică care sancționează modul prin care în prezent se realizează activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar.

Astfel conform art. 74 alin 1 și 2 din Constituția României

 

16.11.2011

În ședința din 14 noiembrie 2011 ÎCCJ a soluționat 4 RIL-uri

Într-un comunicat de presă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Biroul de Informare şi Relaţii Publice, informează că ICCJ-completul competent să judece recusul în interesul legii, a soluționat un număr de 4 recursuri în interesul legii, acestea urmând a fi publicate în Monitorul Oficial al României după redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, fiind pronunţate următoarele soluţii:

 

 

13.11.2011

Ministerul muncii vrea sa schimbe modalitatea de calcul a indemnizatiei de crestere a copilului

Ministerul muncii, familiei si protectiei sociale a publicat pe site-ul institutiei proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative care reglementează acordarea indemnizației pentru creșterea copilului. Din expunerea de motive a proiectului de lege retinem ca principalele modificari preconizate sunt:

11.11.2011

Primarul Clujului arestat preventiv

Curtea de Apel Cluj a admis propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, faţă de inculpatul Sorin Apostu, primar al municipiului Cluj Napoca, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată.
În cursul anilor 2009-2011,

10.11.2011

Presedintele Traian Basescu obiectivul nostru este zona euro in 2015

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi 10.11.2011, la Berlin, după întâlnirea cu cancelarul german Angela Merkel, că România îşi menţine obiectivul de a intra în zona euro în 2015.

Ce este zona euro?

Zona euro reprezintă

 

  • TEL INFO-CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita
  • Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Prahova
  • Adresa:Ploiesti, Str. Industriei nr. 111, cod 100514
  • Tel.:0244/576.436
  • Tel.:0344/401394; 0344/401.395
  • Fax:0244/576.643
  • e-mail:reclamatii.prahova@opc.ro
  • www.anpc.gov.ro
powered by Payu
endSite