20.11.2013
RIL acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar
În data de 18 noiembrie 2013 completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competent să judece recursul în interesul legii a admis, prin decizia nr.21 în dosarul nr.16/2013, recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
A stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de at. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, NEMAIPUTÂND FII ACORDAT ÎN FORMA SUPUSĂ VECHII REGLEMENTĂRI.
Potrivit dispoziţiilor codului de procedură civilă pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.
Decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare şi se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României.
DEZLEGAREA dată problemelor de drept judecate este OBLIGATORIE pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.
