topSite
 

Ai nevoie de sfatul unui avocat ?

Raspuns garantat in maxim 24H ! Raspund avocati cu peste 10 ani experienta de barou.

mmagazin online de piese  moto, echipament moto

15.09.2013

Propunere de modificare a OUG privind circulatia pe drumurile publice

 

Ministerul Afacerilor Interne a postat pe site-ul propriu în data de 11.09.2013 proiectul Ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conform prevederilor Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică proiectul de act normativ este supus dezbaterii publice, iar în termen de 10 zile, de la data publicării, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate sunt aşteptate pe adresa de e-mail legislatie@mai.gov.ro.

Proiectul a fost elaborat având în vedere statisticile Ministerului Afacerilor Interne potrivit cărora, în anul 2012, din totalul de 26927 accidente rutiere soldate cu victime, pe fondul vitezei, neacordării priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversare sau consumului de băuturi alcoolice au fost produse 10513 accidente (39,04%) soldate cu 805 persoane decedate (39,46%), 3994 persoane rănite grav (54,48%) şi 10125 persoane rănite uşor (39,94%).

Prin acest act normativ se are în vedere reducerea birocraţiei prin simplificarea procedurilor administrative legate de înmatricularea vehiculelor, pentru eficientizarea activităţii organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată, în situaţiile care privesc prelungirea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea se doreşte reducerea gradului de erodare a autorităţii publice determinat de atitudinea unor contravenienţi care, în lipsa unui mecanism care să-i determine să plătească contravaloarea amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, ignoră sancţiunile aplicate. Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, OUG nr.195/2002 prevede faptul că amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se achită în condiţiile legii şi se fac venit integral la bugetele locale. Cu toate acestea, numai în anul 2012 la nivel naţional, în materie de circulaţie pe drumurile publice, au fost constatate şi aplicate 109.084 sancţiuni contravenţionale cetăţenilor străini sau români cu reşedinţa în străinătate, valoarea aproximativă a acestora fiind de 17.017.104 lei (3.850.023 euro).

Schimbări preconizate:

  • punerea de acord a prevederilor OUG nr. 195/2002, republicată (referitoare la căile de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei), cu dispoziţiile constituţionale;
  • se stabileşte în mod concret sancţiunea pentru conduita ilicită a persoanei/cumpărătorului care nu îşi îndeplineşte obligaţia prevăzută la art. 11 alin. 4 din OUG 195/2002 republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În acest scop se instituie norma potrivit căreia vânzătorul, comunică în scris/electronic operaţiunea efectuată şi datele noului proprietar în termen de cinci zile lucrătoare, autorităţii competente, care face menţiunea corespunzătoare în evidenţe;
  • stabilirea obligaţiei pentru conducătorii de vehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă de a se asigura că, pe timpul conducerii vehiculului, persoanele minore poartă centurile de siguranţă sau sunt transportate numai în dispozitive de reţinere omologate în condiţiile prevăzute de regulament, precum şi a sancţiunii aferente;
  • interdicţia conducătorilor de vehicule de a folosi telefoanele mobile sau alte echipamente cu această funcţie atunci când aceştia se află în timpul mersului, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive de tip «mâini libere»;
  • interdicţia conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
  • introducerea unui nou mecanism de sancţionare pentru depăşirea cu 31 până la 40 km, respectiv 41 până la 50 km/oră a vitezei maxime admise (pentru care se propune inclusiv suspendarea dreptului de a conduce), respectiv pentru depăşirea cu peste 60 km/h a limitei maxime prevăzute pentru sectorul respectiv de drum şi categoria de vehicul căreia i se aplică;
  • nerespectarea normelor privind obligaţia de a acorda prioritate pietonului angajat regulamentar în traversare, nerespectarea de către conducătorii auto a culorii roşii a semaforului, nerespectarea interdicţiei de a conduce un autovehicul de către o persoană aflată sub influenţă băuturilor alcoolice, precum şi nerespectarea obligaţiei privind oprirea autovehiculului la trecerea la nivel cu calea ferată sunt sancţionate mai aspru prin trecerea lor în clase superioare de amenzi;
  • introducerea unui regim distinct de sancţionare administrativă, raportat la pericolul social concret al faptelor urmărite ca infracţiuni la regimul circulaţiei sau accidentelor rutiere soldate cu victime. Astfel, a fost majorată perioada de suspendare aplicată pentru producerea unui accident rutier soldat cu victime, în situaţia în care instanţa de judecată sau, după caz, procurorul dispune neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau achitarea cu aplicarea unei sancţiuni administrative, având în vedere faptul că a  fost produsă ca o consecinţă a nerespectării unei norme rutiere. În acelaşi timp, regimul sancţiunii aplicate pentru o faptă urmărită iniţial ca infracţiune la regimul circulaţiei a fost corelat cu aplicarea unei sancţiuni administrative de către procuror sau instanţa de judecată, după caz, fapta neavând pericolul social al unei infracţiuni pentru a fi trimis în judecată autorul acesteia, dar producând totuşi o vătămare a interesului general ocrotit prin lege;
  • crearea posibilităţii prelungirii dreptului de circulaţie de către procuror sau, după caz, de către instanţa de judecată, pe toată durata efectuării cercetărilor, în faza urmăririi penale, respectiv pe toată durata judecării cu excepţia cazului în care organul judiciar ar aprecia necesară revizuirea din oficiu, ori la sesizarea organelor de poliţie;
  • abrogarea prevederilor referitoare la comunicarea proceselor-verbale ale cetăţenilor străini/cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa normală în străinătate Inspectoratului General al Poliţiei Române care transmite Inspectoratului General al Politiei de Frontieră, numele şi prenumele contravenientului, numărul paşaportului şi al procesului-verbal de constatare a contravenţiei, precum şi suma datorată, pentru a fi luate în evidenţă şi a fi condiţionată intrarea pe teritoriul României a contravenientului. Eliminarea acestor prevederi este de strictă necesitate avându-se în vedere imposibilitatea punerii lor în aplicare şi în consecinţă, lipsa de efect a acestora. În acelaşi context, clarificarea modalităţii de comunicare şi executare a sancţiunilor aplicate cetăţenilor străini trebuie corelată cu actuala situaţie a politicilor europene în domeniul liberei circulaţii, în care graniţele statelor membre sunt practic deschise liberei circulaţii a persoanelor, cu un control minimal sau inexistent în punctul de trecere a frontierei naţionale de stat;
  • introducerea unor norme referitoare la înregistrarea video şi, după caz, audio, cu sisteme tehnice de monitorizare a probei teoretice şi a probei practice la examenul pentru eliberarea permisului de conducere, cu scopul de a verifica legalitatea desfăşurării acestuia.

 

Sursa: Site MAI

  • TEL INFO-CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita
  • Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Prahova
  • Adresa:Ploiesti, Str. Industriei nr. 111, cod 100514
  • Tel.:0244/576.436
  • Tel.:0344/401394; 0344/401.395
  • Fax:0244/576.643
  • e-mail:reclamatii.prahova@opc.ro
  • www.anpc.gov.ro
powered by Payu
endSite