Obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat sunt neconstituționale | consult-avocat.ro

24.11.2014

Obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat sunt neconstituționale

În ședința publică din 17 septembrie 2014 Curtea Constituțională a luat în discuție excepții de neconstituționalitate ridicate în dosare în preponderență în materia contenciosului administrativ cu privire la dispozițiile articolelor art.13 alin.(2) teza a doua, art.83 alin.(3) și art.486 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

 

Din analiza dosarelor cauzelor, Curtea a reținut că, în realitate, se critică doar dispozițiile art.13 alin.(2) teza a doua, art.83 alin.(3), precum și art.486 alin.(3) cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat, texte asupra cărora urmează s-a pronunțat prin decizie și care au următorul cuprins:

- Art.13 alin.(2) teza a doua: „În recurs, cererile și concluziile părților nu pot fi formulate și susținute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepția situației în care partea sau mandatarul acesteia, soț ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licențiată în drept.";

- Art.83 alin.(3): „La redactarea cererii și a motivelor de recurs, precum și în exercitarea și susținerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate și, după caz, reprezentate, sub sancțiunea nulității, numai de către un avocat, în condițiile legii, cu excepția cazurilor prevăzute la art.13 alin.(2).";

- Art.486 alin.(3): „Mențiunile prevăzute la alin.(1) lit.a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin.(2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art.82 alin.(1), art.83 alin. (3) și ale art.87 alin.(2) rămân aplicabile".

 

Din motivarea de admitere a sesizării:

• Curtea a reținut că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile art.126 alin.(2) din Constituție Însă legiuitorul este ținut să o facă orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv să fie preocupat ca exigențele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăși existența dreptului. În aceste condiții orice limitare a accesului liber la justiție, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea nu cumva depășesc posibilele avantaje.
• Curtea a constatat că accesul, formularea și exercitarea căilor de atac, așadar, în cauza de față, a recursului, reprezintă un aspect al accesului liber la justiție, drept fundamental protejat de art.21 din Constituție.
• Curtea, având în vedere faptul că dreptul de a obține asistență juridică nu este un drept absolut, a constatat că sfera persoanelor care beneficiază de acest sprijin este redusă în mod semnificativ prin limitele impuse de legea specială, în condițiile în care calea de atac a recursului este deschisă tuturor persoanelor care au un interes în a o promova, interes care nu ar mai putea fi valorificat având în vedere costurile promovării unei asemenea proceduri. Curtea a reținut că statul nu a reușit să implementeze un mecanism coerent și eficient care să asigure posibilitatea efectivă a cetățenilor de a recurge la calea de atac a recursului. În acest context, Curtea a apreciat că în vederea atingerii standardului de creștere a calității actului de justiție pe care legiuitorul și l-a propus, ar trebui stabilite remedii corelative obligațiilor impuse justițiabililor pentru a nu îngreuna situația procesuală și financiară a acestora. În acest sens, statul are obligația de a reglementa măsuri pozitive pentru a asigura caracterul efectiv al dreptului de acces liber la justiție, în consecință, acesta trebuie să prevadă un mecanism de asistență judiciară pentru a asigura accesul efectiv la instanță, atunci când este reglementată obligativitatea asistenței prin avocat.
• Curtea a reținut că obligația reprezentării și asistării prin avocat pentru exercitarea recursului echivalează, pe de o parte, cu transformarea conținutului acestui drept fundamental într-o condiție de admisibilitate a exercitării unei căi de atac, iar, pe de altă parte, cu convertirea acestui drept într-o obligație, ceea ce afectează substanța dreptului la apărare astfel cum este configurat în Constituție. Or, legiuitorul nu poate da dreptului la apărare garantat de Constituție valențe care, practic, contravin caracterului său de garanție a dreptului la un proces echitabil.
• Curtea a constatat că soluția legislativă criticată creează premisele transformării liberului acces la justiție și a dreptului la apărare în drepturi iluzorii, fapt care nu este de natură să conducă la consolidarea continuă, firească, a statului de drept, ceea ce atrage neconstituționalitatea acesteia.

 

Având în vedere că dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă referitoare la obligativitatea persoanelor fizice de a fi asistate și, după caz, reprezentate, sub sancțiunea nulității, numai de către un avocat la redactarea cererii și a motivelor de recurs, precum și în exercitarea și susținerea acestuia sunt contrare accesului liber la justiție și dreptului la apărare, a fost învederat faptul că îi revine legiuitorului sarcina ca, în temeiul art.147 alin.(1) din Constituție, să pună de acord cu Legea fundamentală și cu decizia întreaga reglementare procesual civilă a recursului.

 

În urma analizei efectuate, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi a decis că dispozițiile din Codul de procedură civilă cuprinse în art.13 alin.(2) teza a doua, art.83 alin.(3), precum și în art.486 alin.(3) cu referire la mențiunile care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de recurs prin avocat sunt neconstituționale.

Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 775 din 17.10.2014.

 

Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, de la data publicării deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. În ceea ce privește prevederile legale, constatate ca fiind neconstituționale, acestea își încetează efectele juridice în 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Sursa: Site Curtea Constitutionala