23.03.2011
Modificarea Codului muncii constituțională
Curtea Constituțională a soluționat, azi 23 martie 2011, sesizarea de neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii, formulată de un număr de 112 deputaţi. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a constatat că atât Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii, în ansamblul său, cât şi dispoziţiile criticate în sesizare sunt constituţionale, stabilind următoarele:
În ceea ce priveşte aspectele de neconstituţionalitate extrinsecă invocate, Curtea a reţinut:
- procedura de vot a moţiunii de cenzură a respectat condiţiile constituţionale şi cele prevăzute în Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului;
- angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art.114 din Constituţie;
- au fost îndeplinite condiţiile privind solicitarea avizului Consiliului Economic şi Social;
- competenţa de control a Curţii nu poate fi extinsă asupra legalităţii hotărârilor Birourilor Permanente ale Camerelor Parlamentului, vizând accesul public la şedinţele Camerelor reunite.
În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea a reţinut:
- dispoziţiile art.I pct.2 din legea examinată, privind modificarea art.16 alin.(1) din Codul Muncii, prin care se instituie obligaţia încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă ca o cerinţă ad validitatem constituie o măsură de protecţie atât a angajatorului, cât şi a salariatului în cadrul raporturilor de muncă, întrucât le asigură cunoaşterea şi posibilitatea de a face dovada drepturilor şi obligaţiilor decurgând din contract;
- dispoziţiile art.I pct.9 din lege, referitoare la mărirea perioadei de probă, îi oferă angajatorului posibilitatea de a evalua în mod obiectiv prestaţia profesională a angajatului;
- posibilitatea angajatorului de a suspenda contractul individual de muncă, în conformitate cu dispoziţiile art.I pct.25 din legea criticată, nu reprezintă o măsură discreţionară, întrucât ea poate fi supusă controlului instanţelor de judecată. Pe de altă parte, în acest mod se evită situaţii în care angajatorul - obligat să-şi reducă activitatea - s-ar vedea silit să plătească salarii pentru o muncă neprestată sau să recurgă la disponibilizări;
- dispoziţiile art.I pct.66 din lege, prin care se modifică art.129 din Codul Muncii, în sensul că sindicatul reprezentativ sau reprezentantul salariaţilor, după caz, este doar consultat, fără drept de veto, în privinţa elaborării normelor de muncă reprezintă o expresie a marjei de apreciere a legiuitorului şi nu contravin prevederilor constituţionale;
- mărirea duratei perioadei de preaviz, potrivit dispoziţiilor art.I pct.40 din lege, nu poate fi cenzurată de Curte în cadrul controlului exercitat, întrucât aceasta - nefiind prevăzută de nicio normă constituţională - reprezintă un atribut al legiuitorului;
- prevederile art.I pct.37 din lege, referitoare la neaplicarea dispoziţiilor din Codul Muncii privind concedierile colective în cazul salariaţilor din instituţiile şi autorităţile publice, nu creează o discriminare a acestora în raport cu ceilalţi salariaţi, deoarece - potrivit jurisprudenţei constante a Curţii - în situaţii diferite se justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat;
- dispoziţiile art.I pct.52 din lege, privitoare la salariul minim garantat în cazul unui salariat temporar, nu creează o discriminare a acestuia în raport cu salariatul care prestează o muncă echivalentă, ci îi garantează celui dintâi aceleaşi condiţii de bază de angajare;
- criticile vizând tratamentul discriminator al reprezentanţilor salariaţilor sub aspectul condiţiilor de concediere, prevăzute de dispoziţiile art.I pct.78 din lege, ţin de un mod de interpretare a legii şi nu contravin prevederilor constituţionale;
- rolul Consiliului Economic şi Social, astfel cum este reglementat de art.I pct.75 din lege, nu este restrâns, ci pune accent pe subiecţii participanţi la dialogul social, în conformitate cu prevederile constituţionale;
- art.II din lege, referitor la durata de valabilitate a contractelor colective de muncă şi a altor acte adiţionale încheiate de la intrarea în vigoare a legii şi până la 31 decembrie 2011, nu instituie o limitare a dreptului la negocieri colective, ci impune anumite măsuri tranzitorii, în vederea reglementării şi punerii în aplicare a unei proceduri unitare în materie.
Sursa: Biroul de Presă al Curții Constituționale
