14.01.2013
Militari detașați la Ministerul Finanțelor pentru combaterea evaziunii fiscale
Dan Voiculescu președintele fondator al PC, partid care face parte din coaliția USL (aflată în acest moment la guvernare în România) a declarat că susține ideea detașării, în interesul serviciului, de personal din Ministerul Apărării la Ministerul Finanțelor pentru a pune o stavilă în calea evazioniștilor, pentru că problema este controlul și lipsa personalului.
Ce este evaziunea fiscală?
Conform legii 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, constituie infracțiuni pedepsite cu amendă, închisoare și interzicerea unor drepturi:
- fapta contribuabilului care, cu intentie, nu reface documentele de evidenta contabila distruse, in termenul inscris in documentele de control, desi acesta putea sa o faca.
- refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, dupa ce a fost somata de 3 ori, documentele legale si bunurile din patrimoniu, in scopul impiedicarii verificarilor financiare, fiscale sau vamale.
- impiedicarea, sub orice forma, a organelor competente de a intra, in conditiile prevazute de lege, in sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuarii verificarilor financiare, fiscale sau vamale.
- retinerea si nevarsarea, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa.
- punerea in circulatie, fara drept, a timbrelor, banderolelor sau formularelor tipizate, utilizate in domeniul fiscal, cu regim special.
- tiparirea sau punerea in circulatie, cu stiinta, de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate in domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
- stabilirea cu rea-credinta de catre contribuabil a impozitelor, taxelor sau contributiilor, avand ca rezultat obtinerea, fara drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursari sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensari datorate bugetului general consolidat.
- asocierea in vederea savarsirii faptelor prevazute la aliniatul precedent
Constituie infractiuni de evaziune fiscala urmatoarele fapte savarsite in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale:
- ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
- omisiunea, in tot sau in parte, a evidentierii, in actele contabile ori in alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
- evidentierea, in actele contabile sau in alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive;
- alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
- executarea de evidente contabile duble, folosindu-se inscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;
- sustragerea de la efectuarea verificarilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictiva ori declararea inexacta cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
- substituirea, degradarea sau instrainarea de catre debitor ori de catre terte persoane a bunurilor sechestrate in conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscala si ale Codului de procedura penala.
Garda financiară este principala instituție cu atribuții în prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Ce măsuri propune UE pentru îmbunătățirea luptei împotriva evaziunii și fraudei fiscale?
Uniunea Europeană este îngrijorată de evaziunea fiscală. UE apreciază că anual se pierd o mie miliarde de euro prin evaziune și fraudă fiscală. Comisia Europeană a întocmit un plan de acțiune în vederea consolidării luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale.
Comisia Europeană consideră că frauda și evaziunea fiscală au o dimensiune transfrontalieră importantă. Statele membre neputând soluționa în mod eficient această problemă, decât dacă colaborează.
Prin planul propus se prevăd măsuri pe termen scurt, mediu și lung, după cum urmează:
Acțiunile care urmează a fi întreprinse pe termen scurt (în 2013)
- revizuire a Directivei privind societățile-mamă și filialele (2011/96/UE);
- revizuire a dispozițiilor anti-abuz din legislația UE;
- promovarea standardului privind schimbul automat de informații în cadrul forurilor internaționale și a instrumentelor IT ale UE;
- un cod al contribuabilului european;
- cooperare consolidată cu alte organisme de aplicare a legii;
- promovarea efectuării unor controale simultane și prezența funcționarilor străini pentru audituri;
- obținerea unei autorizații din partea Consiliului pentru începerea negocierilor cu țările terțe pentru încheierea de acorduri bilaterale privind cooperarea administrativă în domeniul TVA-ului
Acțiunile care urmează a fi întreprinse pe termen mediu (până în 2014)
- Dezvoltarea formatului informatic pentru schimbul automat de informații;
- Utilizarea la nivelul UE a unui număr de identificare fiscală (NIF);
- Raționalizarea instrumentelor IT;
- Orientări pentru trasabilitatea fluxurilor financiare;
- Îmbunătățirea tehnicilor de gestionare a riscurilor și, în special, gestionarea riscurilor legate de respectarea obligațiilor;
- Extinderea EUROFISC la impozitarea directă;
- Crearea unei abordări de tip „ghișeu unic" în toate statele membre;
- Dezvoltarea de stimulente motivaționale, inclusiv programe voluntare de divulgare a informațiilor;
- Dezvoltarea unui portal web fiscal;
- Propunerea unei alinieri a sancțiunilor penale și administrative;
- Dezvoltarea unui fișier standard de audit al UE pentru taxe și impozite (Standard Audit File for Tax - SAF-T);
Acțiunile care urmează să fie întreprinse pe termen mai lung (după 2014)
- Elaborarea unei metodologii pentru auditurile comune realizate de echipe specializate de auditori calificați;
- Dezvoltarea accesului reciproc direct la bazele de date naționale;
- Elaborarea unui instrument juridic unic de cooperare administrativă pentru toate taxele și impozitele
Comisia consideră că dacă ţările membre încearcă să abordeze pe cont propriu această problemă, există riscul ca întreprinderile vizate să se stabilească pur şi simplu în altă ţară cu o legislaţie mai permisivă. Fiind nevoie de o acţiune la nivelul UE pentru a elimina lacunele juridice şi pentru a se asigura că nicio ţară nu suferă pierderi financiare pentru că a acţionat singură.
Sursa: Site Comisia Europeană
