27.06.2015
Legea privind procedura insolvenței persoanelor fizice
În Monitorul Oficial al României nr. 464 din 26 iunie 2015 a fost publicată Legea nr.151 privind procedura insolvenței persoanelor fizice. Legea introduce un cadru care să permită protejarea persoanelor fizice, debitori de bună credință, care au achitat o parte a creditului datorat, de creșterea necontrolată a ratelor și de situațiile în care plata acestor rate devine imposibilă. Actul normativ urmărește să asigure acoperirea datoriilor persoanleor fizice fără activități anteprenoriale, aflate în insolvență, prin intermediul rambursării datoriilor în baza unui plan ori prin intermediul lichidăriibunurilor respectivilor debitori.
Scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru redresarea situaţiei financiare a debitorului persoană fizică, de bună-credinţă, acoperirea într-o măsură cât mai mare a pasivului acestuia şi descărcarea de datorii.
Legea se se bazează pe următoarele principii:
1. acordarea unei şanse debitorilor de bună-credinţă de redresare a situaţiei financiare, prin intermediul unui plan de rambursare a datoriilor;
2. facilitarea negocierii/renegocierii amiabile a creanţelor şi a încheierii unui acord al creditorilor cu debitorul asupra planului de rambursare a datoriilor;
3. sprijinirea ieşirii din starea de insolvenţă a debitorului, inclusiv prin descărcarea de datorii, în condiţiile legii, într-un mod sistematic şi raţional, astfel încât debitorul să fie motivat să facă eforturi pentru a desfăşura activităţi generatoare de venituri, să fie facilitată reinserţia acestuia în mediul social şi contribuţia sa la viaţa economică a comunităţii, conform cu nivelul de pregătire profesională şi experienţa acumulată;
4. maximizarea, printr-o procedură colectivă, a gradului de recuperare a creanţelor şi a gradului de valorificare a activelor, atunci când este cazul;
5. asigurarea, în cadrul procedurii colective, a unui tratament echitabil al creditorilor şi a unui tratament egal pentru creditorii de acelaşi rang;
6. recunoaşterea drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor, având la bază un set de reguli clar determinate şi uniform aplicabile;
7. asigurarea unor proceduri de insolvenţă eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare şi derulare a procedurii într-un termen rezonabil, într-o manieră obiectivă şi imparţială, cu minim de costuri pentru creditori, debitori, instituţii şi autorităţi publice, precum şi pentru orice alte entităşi implicate;
8. asigurarea unui grad ridicat de transparenţă şi previzibilitate în procedură, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi cu protejarea datelor cu caracter personal.
Legea insolvenței se aplică debitorului persoană fizică ale cărei obligaţii nu rezultă din exploatarea de către acesta a unei întreprinderi, în sensul art. 3 din Codul civil, şi care:
1. are domiciliul, reşedinţa sau reşedinţa obişnuită de cel puţin 6 luni anterior depunerii cererii în România;
2. este în stare de insolvenţă, în sensul art. 3 pct.12(insolvenţă este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente. Insolvenţa debitorului se prezumă atunci când acesta, după trecerea unui termen de 90 de zile de la data scadenţei, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori. Prezumţia este relativă.), şi nu există o probabilitate rezonabilă de a redeveni, într-o perioadă de maximum 12 luni, capabil să-şi execute obligaţiile astfel cum au fost contractate, cu menţinerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine şi pentru persoanele pe care le are în întreţinere; probabilitatea rezonabilă se apreciază prin considerarea cuantumului total al obligaţiilor raportat la veniturile realizate sau prognozate a fi realizate faţă de nivelul de pregătire profesională şi expertiză ale debitorului, precum şi la bunurile urmăribile deţinute de acesta;
3. cuantumul total al obligaţiilor sale scadente este cel puţin egal cu valoarea-prag (valoare-prag reprezintă cuantumul minim al datoriilor scadente ale debitorului necesar pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei pe bază de plan de rambursare a datoriilor sau a procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active; aceasta este de 15 salarii minime pe economie).
Procedurile prevăzute de prezenta lege nu sunt aplicabile debitorului:
1. în cazul căruia a fost închisă, din motive ce îi sunt imputabile, o procedură de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor, o procedură judiciară de insolvenţă prin lichidare de active sau o procedură simplificată de insolvenţă cu mai puţin de 5 ani anterior formulării unei noi cereri de deschidere a procedurii insolvenţei;
2. care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, a unei infracţiuni de fals sau a unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii;
3. care a fost concediat în ultimii 2 ani din motive ce îi sunt imputabile;
4. care, deşi apt de muncă şi fără un loc de muncă sau alte surse de venit, nu a depus diligenţa rezonabilă necesară pentru a-şi găsi un loc de muncă sau care a refuzat, în mod nejustificat, un loc de muncă propus sau o altă activitate aducătoare de venit;
5. care a acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptuare în timp ce ştia sau ar fi trebuit să ştie că este în stare de insolvenţă;
6. care a determinat sau a înlesnit ajungerea în stare de insolvenţă, cu intenţie sau din culpă gravă. Se prezumă a fi avut acest efect:
- contractarea, în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, a unor datorii care reprezintă cel puţin 25% din valoarea totală a obligaţiilor, cu excepţia obligaţiilor excluse;
- asumarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor obligaţii excesive prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obţine din contract ori la ansamblul circumstanţelor care au contribuit semnificativ la incapacitatea debitorului de a-şi plăti datoriile, altele decât cele datorate de către acesta persoanelor cu care a contractat astfel
- efectuarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, a unor plăţi preferenţiale, care au contribuit în mod semnificativ la reducerea sumei disponibile pentru plata celorlalte datorii;
- transferarea, în ultimii 3 ani anterior formulării cererii, de bunuri sau valori din patrimoniul său în patrimoniul altei persoane fizice sau juridice în timp ce ştia sau ar fi trebuit să ştie că prin aceste transferuri va ajunge în stare de insolvenţă;
- încetarea unui contract de muncă prin acordul părţilor sau prin demisie în ultimele 6 luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii;
7. care la data formulării cererii de deschidere a unei proceduri de insolvenţă, potrivit prezentei legi, 11 are deja deschisă o altă procedură de insolvenţă.
Debitorul aflat în stare de insolvenţă, în sensul art. 3 pct. 12, poate depune la comisia de insolvenţă o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei pe bază de plan de rambursare a datoriilor.
În cazul în care debitorul consideră că situaţia sa financiară este iremediabil compromisă şi un plan de rambursare a datoriilor nu poate fi elaborat şi pus în executare, acesta poate solicita direct instanţei judecătoreşti competente deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active.
Sursa: site: e monitor si cdep
