11.12.2011
Decizia nr.63 din 03 decembrie 2011 a UNBR cu privire la limitele maxime ale taxelor prevăzute de statutul profesiei de avocat
Uniunea Naţională a Barourilor din România a publicat pe site-ul instituției decizia nr. 63 din 03 decembrie 2011 a Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, care în şedinţa din 03 decembrie 2011, în baza art. 315 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, a analizat situaţia creată de criza economico financiară, inclusiv pentru avocaţi, şi a stabilit că prevederile art. 315 şi 316 din Statutul profesiei de avocat se vor aplica astfel :
Art. 1. - Limitele maxime ale taxelor prevăzute la art. 315 din Statutul profesiei de avocat şi care pot fi încasate de consiliul fiecărui barou vor fi stabilite prin hotărâri ale consiliilor barourilor, care vor fi date publicităţii în condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995, republicată, şi Statutul profesiei de avocat, după cum urmează :
a) înscrierea în barou a avocaţilor stagiari primiţi în profesie cu examen; Până la 1.500 lei (conform deciziei 76/2005 abrogată aceasta era de 3000 lei)
b) înscrierea în barou a avocaţilor definitivi primiţi în profesie, cu examen; Până la 3.000 lei (conform deciziei 76/2005 abrogată aceasta era de 3000 lei)
c) înscrierea în barou a avocaţilor definitivi primiţi în profesie, cu scutire de examen; Până la 6.000 lei (conform deciziei 76/2005 abrogată aceasta era de 3000 lei)
d) acordarea calităţii de avocat definitiv fără susţinerea examenului de definitivare, în cazurile prevăzute de art. 20 alin. (5)-(7) din Legea nr. 51/1995, republicată; Până la 3.000 lei (conform deciziei 76/2005 abrogată aceasta era de 3000 lei)
e) reînscrierea în Tabloul avocaţilor a avocatului suspendat pentru neplata contribuţiilor profesionale; Până la 3.000 lei (conform deciziei 76/2005 abrogată aceasta era de 3000 lei)
f) reînscrierea în Tabloul avocaţilor a avocatului incompatibil; Până la 1.500 lei (conform deciziei 76/2005 abrogată aceasta era de 3000 lei)
g) transferul avocatului dintr-un barou în altul, taxă ce va fi percepută de baroul la care avocatul se transferă, Până la 1.500 lei (conform deciziei 76/2005 abrogată aceasta era de 3000 lei)
h) înfiinţarea pe raza baroului a unui sediu secundar; Până la 1.500 lei (conform deciziei 76/2005 abrogată aceasta era de 3000 lei)
i) înscrierea în Tabloul special a avocatului străin; Până la 3.000 lei (conform deciziei 76/2005 abrogată aceasta era de 3000 lei)
j) activităţi de secretariat şi jurisdicţie profesională. Până la 300 lei (conform deciziei 76/2005 abrogată aceasta era de 300 lei)
Art. 2. - Limitele maxime ale taxelor prevăzute la art. 316 din Statutul profesiei de avocat, ce pot fi încasate de Comisia Permanentă a UNBR sunt:
a) înscrierea la examenul de verificare a cunoştinţelor de drept românesc şi de limba română a avocaţilor străini; Conform regulamentului de examen (conform deciziei 76/2005 abrogată aceasta era de 3000 lei)
b) acordarea de avize conforme, în condiţiile legii; Până la 3.000 lei (conform deciziei 76/2005 abrogată aceasta era de 3000 lei)
c) activităţi de secretariat şi de jurisdicţie profesională. Până la 300 lei (conform deciziei 76/2005 abrogată aceasta era de 300 lei)
Art. 3. - Limitele maxime ale taxelor prevăzute la art. 36 alin. (2) şi (3), precum şi art. 295 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat sunt:
a) înscrierea la examenul de primire în profesie; Conform regulamentului de examen (conform deciziei 76/2005 abrogată aceasta era de 100 lei)
b) înscrierea la examenul de dobândire a titlului profesional de avocat definitiv. Conform regulamentului de examen (conform deciziei 76/2005 abrogată aceasta era de 100 lei)
Art. 4. - Taxele prevăzute la art. 1 şi 2 de mai sus, nu includ TVA.
Art. 5. - Consiliile barourilor şi Comisia Permanentă a Uniunii Naţionale a Barourilor din România pot acorda motivat, scutiri sau eşalonări pentru plata taxelor prevăzute mai sus.
Art. 6. - Decizia Consiliului UNBR nr. 76/17 iunie 2005 îşi încetează aplicabilitatea.
Sursa: Site UNBR
