topSite
 

Ai nevoie de sfatul unui avocat ?

Raspuns garantat in maxim 24H ! Raspund avocati cu peste 10 ani experienta de barou.

mmagazin online de piese  moto, echipament moto

31.03.2010

Grefier vinovat in cazul Voicu

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie ne informeaza ca s-a dispus efectuarea unor verificări interne cu privire la modul în care inculpatul Voicu Cătălin a intrat în sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a fi prezent la soluţionarea propunerii de arestare preventivă, solicitată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru care s-a fixat termen la 30 martie 2010 ora 11,00.

S-a stabilit că, pentru accesul în incinta clădirii inculpatul a folosit intrarea secundară aflată în curtea interioară a instituţiei, accesul fiindu-i permis de o persoană aflată în zonă, respectiv grefierul Nistor Marius.

Pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accesul în clădire al inculpatului Voicu Cătălin, s-a solicitat notă explicativă persoanei în cauză urmând a se dispune măsuri în consecinţă, potrivit Regulamentului Înaltei Curţi.

 

  • TEL INFO-CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita
  • Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Prahova
  • Adresa:Ploiesti, Str. Industriei nr. 111, cod 100514
  • Tel.:0244/576.436
  • Tel.:0344/401394; 0344/401.395
  • Fax:0244/576.643
  • e-mail:reclamatii.prahova@opc.ro
  • www.anpc.gov.ro
powered by Payu
endSite