05.07.2010
Asigurarea auto RCA
Probabil s-a întâmplat, ca autovehiculul pe care îl conduceaţi sa fie avariat (lovit) în trafic, sau ca dumneavoastră, în calitate de conducător auto să loviţi (avariaţi) un alt autovehicul si sa fiti nevoit sa intocmiti un dosar de dauna auto. Pentru a nu întâmpina astfel de probleme este important ca în calitate de proprietar al unui autovehicul sa aveţi întocmită asigurarea de răspundere civila auto aşa cum prevede şi legislaţia în domeniu: „Persoanele care au în proprietate autovehicule înmatriculate sau supuse înmatriculării în România sunt obligate să încheie asigurarea obligatorie RCA".
Dacă asigurările de răspundere civilă, acoperă prejudiciile pe care asiguratul, prin fapta sa culpabila, le produce bunurilor sau integrităţii/sănătăţii unei terţe persoane, asigurarea tip Casco este o asigurare facultativă prin care persoana care primeşte despăgubiri pentru daunele produse autovehiculului sau este asiguratul, şi nu un terţ.
Astfel prin asigurarea RCA se acoperă prejudiciile pe care asiguratul le produce patrimoniului unei terţe persoane.
Dacă nu aveţi încheiată asigurarea obligatorie RCA sau nu o menţineţi în valabilitate în mod continuu, săvârşiţi o contravenţie şi sunteţi pasibil de amendă de la 1.000 RON la 2.000 RON şi reţinerea certificatului de înmatriculare, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării. Această contravenţie este constatată de către lucrătorii de poliţie.
În cazul în care accidentul a avut ca rezultat numai avarierea vehiculului propriu şi vehiculul este asigurat CASCO, vă puteţi prezenta direct la asigurătorul CASCO care va constata avariile, va deschide dosarul de daună şi vă va elibera documentul de introducere în reparaţie a vehiculului.
În cazul în care maşina dvs. a fost avariată în urma unui accident auto, atunci dvs. deveniţi persoana păgubită/prejudiciată şi aveţi dreptul să vă reparaţi maşina în baza asigurării RCA a autovehiculului care v-a avariat. În calitate de persoană prejudiciată, conform normelor CSA(Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor) pentru acoperirea prejudiciilor suferite în urma producerii unor accidente de vehicule, puteţi depune o cerere de despăgubire la asiguratorul RCA cu care proprietarul sau utilizatorul vehiculului, răspunzător de producerea accidentului, a încheiat asigurarea obligatorie RCA.
Care este raspunderea asiguratorului RCA ?
Momentul în care s-a depus cererea de despăgubire, reprezintă avizare de daună şi obligă asiguratorul RCA răspunzător să:
- deschidă dosarul de daună;
- să efectueze constatarea pagubelor;
- să comunice în scris parţii prejudiciate cu privire la documentele ce trebuie depuse pentru soluţionarea cererii de despăgubire şi să soluţioneze cererea de despăgubire în termenul legal.
Care sunt etapele procedurii de despagubire in cazul asigurarii RCA ?
În cazul unei avarii, iată etapele care trebuie parcurse în cadrul procedurii de despăgubire:
- anunţarea societarii de asigurare, în termen de 48 de ore, în legătură cu producerea unui eveniment asigurat;
- prezentarea la cea mai apropiată reprezentanţă a societăţii de asigurare pentru depunerea unei declaraţii referitoare la evenimentul în urma căruia au rezultat avarii ale autoturismului (data, locul, împrejurările, autovehicule implicate, estimarea valorii pagubei) şi a procesului verbal întocmit de poliţie;
- întocmirea unui proces verbal de constatare a parţilor deteriorate şi/sau distruse de către reprezentantul societăţii de asigurare, în prezenţa asiguratului şi a unui reprezentant al unităţii service care va efectua reparaţia; după constatare reprezentantul societăţii de asigurare dă acordul unităţii service pentru începerea reparaţiei; societatea de asigurare deschide un dosar de daună;
- efectuarea reparaţiei;
- transmiterea devizului de reparaţie (costuri de materiale şi manopera) de către unitatea service către societatea de asigurări;
- încheierea dosarului de daună de către societatea de asigurare; este important de ştiut că una din piesele necesare la încheierea dosarului de daună este declaraţia asiguratului prin care consimte că nu mai are pretenţii în legătură cu valoarea despăgubirii;
- plata despăgubirii (contravalorii reparaţiei) către unitatea de service auto.