25.03.2010
Concediile de 10 zile ridică numeroase dispute
Anunţarea concediilor de 10 zile a dat naştere unui lung şir de dispute atât între membrii partidelor politice, cât şi între federaţiile sindicale şi conducătorii autorităţilor publice.
Pentru angajaţii încadraţi cu contract individual de muncă, concediul fără plată se acordă numai la cererea salariatului pentru rezolvarea unor probleme personale, ce ţin deci de acel salariat, conform art. 148 alin.1 şi 2 din Codul muncii. „Pentru rezolvarea unor situaţii personale salariaţii au dreptul la concedii fără plată. Durata concediului fără plată se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.”
Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007 – 2010 (CCM) reglementeză în art. 43 forme ale posibilelor concedii acordate angajaţilor cu plată diminuată sau fără plată, facând referire la două noţiuni. Prima este şomajul tehnic, care intervine în cazuri excepţionale, când din motive tehnice sau din alte motive, activitatea unei societăţi a fost întreruptă. Într-o astfel de situaţie salariaţii vor primi 75% din salariul de bază individual, cu condiţia ca încetarea lucrului să nu se fi produs din vina lor şi dacă în tot acest timp rămân la dispoziţia unităţii. Fără o definiţie expresă a noţiunii de „a rămâne la dispoziţia unităţii”, legiutorul statuează că modul concret de realizare a prevederii de a rămâne la dispoziţia unităţii, se va stabili prin negocieri la nivelul unităţii sau instituţiei şi va putea îmbrăca forma fie a asigurării prezenţei în incinta unităţii, în aşteptarea reluării activităţii, fie la domiciliu, de unde angajaţii pot fi convocaţi de unitate în situaţia reluării activităţii. În toate cazurile de şomaj tehnic, salariaţii beneficiază şi de celelalte drepturi prevăzute de lege pentru astfel de situaţii.
O a doua situaţie reglementată de CCM este concediul fără plată, în cazul în care din motive obiective este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activităţii. Concediul fară plată se poate acorda angajaţilor în această situaţie numai cu acordul sindicatelor şi poate dura maximum 15 zile pe an.Unitatea este obligată să-şi reia activitatea, în caz contrar fiind în culpă, deoarece concediul acordat salariaţilor nu poate fi încadrat în prevederile acestui articol. Această ultima variantă este evident că nu se va putea implementa, deoarece sindicatele şi-au exprimat deja cu multă vehemeţă opoziţia faţă de o astfel de măsură. În acest context, la acest moment, nu se poate impune un concediu fară plată angajaţilor, deoarece ar fi grav încălcate prevederile legale şi particularităţile dreptului fundamental la muncă al acestora, instituit prin art. 41 din Constituţia României.
Este astfel necesară introducerea unei dispozitii legale imperative pentru conducerea autorităţilor bugetare, care să reglementeze acestă situaţie legală, concepută fie sub forma unei legi adoptată de Parlament, fie printr-o Ordonanţă a Guvernului, emisă în condiţiile art. 115 din Constituţie. Sindicatele au fost deja destul de categorice asupra acestui subiect manifestându-şi opoziţia faţă de o astfel de măsură.
