22.02.2010
Imbogatirea fara justa cauza
Chiar dacă titlul este destul de tehnic, cazurile de îmbogăţire fără justă cauză sunt extrem de dese în practică. Suntem siguri că aţi auzit de persoane care s-au trezit fără anumite bunuri sau bani, deoarece alţii, prin diverse tertipuri, şi le-au însuşi. Este cazul cel mai des întâlnit al celui al cărui teren este folosit de un terţ pentru a construi pe el, sau cel ce dă materiale de constucţie unui terţ şi acesta nu le plăteşte, sau al chiriaşului ce aduce îmbunătăţiri la imobilul închiriat.
Aşa cum rezultă din exemplele date, îmbogăţirea fără justă cauză repezintă un fapt juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit în detrimentul patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acestă mărire să existe o bază legală. Trebuie de la început înţeles că se poate vorbi despre îmbogăţire fără justă cauză, atunci când aceasta s-a efectuat fără a avea la baza vreun document, act, hotărâre judecătorească, de aceea se şi numeşte "fără justă cauză", adică fără a avea la bază un motiv legal.
Din această îmbogăţire se naşte în mod normal obligaţia persoanei ce şi-a mărit patrimoniul, de a restitui celui nedreptăţit bunul însuşit sau de a-l despăgubi pentru această acaparare. În măsura în care cel în cauză nu restituie bunul sau nu îl despagubeşte pe proprietar, acesta din urmă îşi poate acoperi paguba doar prin intermediul instanţei de judecată, printr-o acţiune în restituire.
Pentru a putea însă formula o astfel de acţiune, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:
- Să existe o mărire de patrimoniu. Această mărire poate consta în acapararea unui bun, dobândirea unei sume de bani sau a unei creanţe, îmbunătăţirea unui lucru al proprietarului.
- Să existe o micşorare de patrimoniu ca o consecinţă a măririi celuilalt patrimoniu.Micşorarea se produce în patrimoniul celui ce pierde bunul respectiv sau suma de bani.
- Între mărirea unui patrimoniu şi micşorarea celuilalt să existe o strânsă legătură. Cele două efecte trebuie să fie rezultatul unei cauze unice, adică să fie determinate de acelaşi eveniment.
- Să nu existe un temei legal pentru mărirea unui patrimoniu şi micşorarea celuilalt. Temeiul legal reprezintă fundamentul îmbogăţirii. Atâta timp cât îmbogăţirea s-a efectuat pe baza unui act, document, situaţia este cu totul alta.
Atunci când nu există niciun document care să justifice îmbogăţirea, persoana nedreptăţită se poate adresa instanţei cu o acţiune în restituire. Pentru a putea înţelege efectiv când există şi când nu există un temei legal pentru mărirea unui patrimoniu, iată şi câteva exemple. Marirea unui patrimoniu şi diminuarea altuia pot avea ca temei un contract, cum este cel de închiriere prin care părţile convin ca noul chiriaş să efectueze anumite îmbunătăţiri la imobilul închiriat. În acest caz îmbogăţirea are un temei legal - contractul. Mărirea unui patrimoniu şi diminuarea altuia pot avea ca temei juridic o dispoziţie legală.
De exemplu dobândirea proprietaţii prin uzucapiune sau prin posesia de bună-credinţă. De asemenea, şi o hotărâre judecătorească poate constitui temei legal pentru mărirea unui patrimoniu. În schimb, atunci când nu există niciun astfel de temei şi totuşi s-a realizat un dezechilibru între cele două patrimonii, se recunoaşte dreptul la acţiune al celui ce şi-a micşorat patrimoniul împotriva celui ce şi l-a mărit. 5. Şi nu în ultimul rând trebuie să nu existe niciun alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite. Mai simplu spus pentru a putea intenta o acţiune în restituire trebuie să nu existe nicio altă acţiune în instanţă, prin care persoana nedreptăţită să-şi poată recupera pierderea.
De exemplu, proprietarul unui bun îl poate redobândi pe calea unei acţiuni în revendicare şi nu printr-o acţiune în restituire. Cu toate acestea trebuie să ţineţi cont că cel ce şi-a mărit patrimoniul nu poate fi obligat să restituie mai mult decat creşterea patromoniului sau, creştere ce va fi apreciată la momentul formulării acţiunii, iar cel ce şi-a micşorat patrimoniul nu poate pretinde mai mult decât pierderea suferită, deoarece altfel s-ar îmbogăţi el fără justă cauză.
Un alt aspect de care trebuie să ţineţi seamă este că o astfel de acţiune trebuie formulată într-un termen de 3 ani de la momentul la care cel ce şi-a micşorat patrimoniul a cunsocut sau trebuia să cunoască atât faptul măririi, cât şi persoana care a beneficiat de această mărire . Iar dacă bunul cu care s-a mărit patrimoniul a pierit fortuit, deci fără culpa persoanei ce l-a acaparat, până la momentul intentării acţiunii, obligaţia de restituire încetează, acţiunea dvs. neavând sorţi de izbândă.
