17.02.2010
Contract renta viagera
Pentru persoanele care nu au venituri sau au venituri insuficiente pentru a duce o viaţă decentă, dar deţin în proprietate un bun (o locuinţă, un teren etc.) pe care ar putea să îl înstrăineze, o soluţie este contractul de rentă viageră.
Vă prezentăm în continuare câteva aspecte legale privind condiţiile de încheiere a unui asemenea contract şi efectele pe care le produce faţă de ambele părţi.
Contractul de rentă viageră
Contractul de rentă viageră este o convenţie prin care o persoană înstrăinează un bun, proprietatea sa, unei alte persoane (sau îi plăteşte o sumă globală de bani – denumită capital), în schimbul unei prestaţii periodice constând într-o sumă de bani, numită rentă viageră.
Este posibil ca un astfel de contract să fie încheiat chiar cu titlu gratuit, respectiv fără ca persoana care beneficiază de rentă să ofere ceva în schimbul acesteia (donaţie). Dacă bunul ce se înstrăinează este un teren, contractul va fi încheiat obligatoriu în formă autentică. Renta viageră se plăteşte de către dobânditorul bunului sau al capitalului (numit credirentier), fie în folosul celui care înstrăinează bunul sau al altui beneficiar desemnat de acesta.
Prin contract, pot fi desemnaţi unul sau mai mulţi beneficiari ai rentei viagere. Renta se plăteşte pe durata întregii vieţi a celui ce înstrăinează bunul/capitalul (numit debirentier) sau, după caz, pe durata vieţii beneficiarului/beneficiarilor rentei desemnaţi prin contract. Părţile contractului de rentă viageră sunt libere să stabilească în cuprinsul contractului cuantumul rentei, însă, în general, aceasta nu este supusă indexării sau majorării, în funcţie de inflaţie sau din alte motive. Însă este posibil ca, prin acordul părţilor – semnarea unui act adiţional la contract, acestea să majoreze periodic cuantumul rentei.
În lipsa acordului s-ar putea obţine, pe cale judecătorească, o indexare a rentei, dacă aceasta nu mai corespunde scopului pentru care a fost instituită, devenind practic derizorie. Un alt aspect care trebuie avut în vedere la încheierea unui contract de rentă viageră este condiţia impusă de art.1645 din Codul civil. Această dispoziţie prevede că încheierea unui astfel de contract în favoarea unei persoane afectată de o boală în urma căreia decedează, într-un interval de 20 de zile de la data încheirii contractului, este lovită de nulitate. Este o măsură de protecţie pentru ca anumite persoane să nu profite de starea de boală a beneficiarului rentei viagere, încheind un contract cunoscând că acesta este grav bolnav şi ar putea deceda în scurt timp. Într-un asemenea caz ar deveni disporporţionate prestaţiile, cel care prestează întreţinerea obţinând un profit mai mare (un bun sau altă valoare) faţă de perioada scurtă pentru care va achita renta.
În situaţia în care contractul a fost încheiat cu mai mult de 20 de zile înainte de decesul beneficiarului rentei, dar nu cu foarte mult timp anterior acestei perioade, moştenitorii acestuia pot acţiona în judecată pe cel ce datora renta pentru anularea contractului. Cu respectarea condiţiilor legale, pot fi încheiate diferite contracte de rentă viageră părţile fiind libere să menţioneze clauzele acestora. O variantă a contractului de rentă viageră, aplicabil în domeniul agricol este renta viageră agricolă, reglementată de Legea nr. 247/22.07.2005 Conform acestui act normativ, renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol (beneficiarul rentei) care înstrăinează sau arendează terenurile aflate în proprietatea sa, având siguranţa unei surse viagere de venituri garantate de stat. Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 euro/an pentru fiecare hectar de teren agricol înstrăinat şi echivalentul în lei a 50 euro/an pentru fiecare hectar arendat. Condiţiile şi modalitatea de dobândire a rentei viagere agricole sunt stbilite prin Legea nr. 247/2005 şi normele emise în aplicarea sa.
