20.01.2010
Testul de paternitate – este sau nu copilul meu?
În urmă cu câţiva ani, în România, testul de paternitate se făcea aproape exclusiv la solicitarea instanţelor de judecată, acum, din ce în ce mai mulţi bărbaţi vor să afle, pe cont propriu, dacă sunt taţii biologici ai copiilor lor . Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre testul de paternitate indiferent de motivele pe care le aveţi (fidelitatea partenerei, motive juridice, etc.) vă arătam în continuare ce posibilităţi şi ce metode există pentru efectuarea unui astfel de test.
Testele de paternitate se pot face la Institutele de Medicină Legală (IML) din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Craiova şi Târgu Mureş, dar şi în cadrul laboratoarelor de diagnostic genetic din sistemul medical privat, însa în acest caz, rezultatele expertizei nu sunt admise ca proba în instanţa. La efectuarea unui test de paternitate, solicitantul trebuie să achite o taxă de expertiză, al cărei cost oscilează în funcţie de tipul investigaţiei solicitate.
Acestuia îi sunt prezentate tipurile de teste, procentajul de răspuns şi costul fiecăruia. Pentru testare sunt necesare probe biologice, care pot fi probe de sânge sau salivă. Saliva este prelevată în situaţiile în care recoltarea de sânge este dificilă sau contraindicată (în cazul copiilor foarte mici, în cazul hemofiliilor,etc.). Aceste probe biologice sunt recoltate de către personal medical specializat si numai la sediul laboratorului în care se efectuează testul.
Nu sunt acceptate probele cu care părinţii vin la laborator. Iată care sunt tipurile de teste necesare în vederea aflării paternităţii unui copil:
- Expertiza serologică, care are un procentaj de corectitudine de numai 60%;
- Expertiza în sistem HLA, cu un procentaj de corectitudine de 90%;
- Expertiza ADN, este cea mai folosita şi mai precisă având un procentaj de corectitudine de 99,99%.
Testul ADN se face pe baza probelor de la ambii părinţi şi de la copil, însă paternitatea se poate afla şi fără probe biologice de la mamă. Dar, pentru a se evita un rezultat cu un grad de concludenţă mai scăzut, specialiştii în genetică se recomandă şi testarea mamei.
Este nevoie ca toţi cei care participă la test să fie informaţi şi să-şi dea consimţământul pentru a fi testaţi. Atunci când copilul este minor, tutorele sau părintele care îl are în grijă va decide în locul lui. În cazul custodiei comune, ambii părinţi trebuie să îşi exprime în scris acordul pentru testare. După recoltarea probelor, se compară profilul genetic al copilului cu al presupusului tată. Dacă profilele genetice sunt asemănătoare, atunci paternitatea este 99,99% constatată, iar dacă profilele genetice diferă considerabil, se poate afirma fără dubiu că legătura de rudenie nu există.
Mai pot apela la testul ADN familiile interesate să stabilească anumite legături de rudenie biologică, stabilindu-se astfel dacă există înrudire între fraţii vitregi, între bunici şi nepoţi, între unchi/mătuşi şi nepoţi sau între veri, până la gradul IV.
Testul de paternitate nu mai reprezintă astăzi un subiect tabu, existând foarte multe cereri pentru astfel de analize. Cele mai avansate metode de expertiză nu pot minţi, însa odată cu elucidarea îndoielilor pe care le au părinţii, trebuie avut grijă ca efectuarea unui asemenea test să nu lezeze interesele copilului.
Copilul, în funcţie de vârsta lui la efectuarea testului de paternitate, trebuie să înţeleagă ce înseamnă testul şi mai ales care pot fi urmările lui. Prin urmare, un test de paternitate este o cale importantă si eficientă de a descoperi cine este tatăl copilului, insa la fel de important este si efectul acestui test asupra copilului.
