25.02.2011
Infractiuni contra patrimoniului - Abuzul de incredere
De foarte multe ori am fost solicitați să încadrăm anumite situații de fapt în cadrul infracțiunii de abuz de încredere. Pentru a avea o privire de ansamblu asupra acestei infracțiuni și pentru a putea aprecia dacă o situație de fapt poate fi încadrată în categoria infracțiunii de abuz de încredere, iată câteva sccinte informații de care trebuie să țineți cont:
Abuzul de încredere face parte din categoria infracțiunilor contra patrimoniului, fiind inclusă în titlul III, art.213 din Codul penal, partea specială. Infracțiunea a primit denumirea de "abuz de încredere", deoarece făptuitorul abuzează de încrederea celui care i-a lăsat bunul în detenție, transformându-se în mod fraudulos din detentor al bunului pretins, în proprietar al acestuia. Pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru aceasta infracțiune este închisoarea de la 1 la 4 ani sau amenda.
Esențial pentru a exista infracțiunea de abuz de încredere este comportamentul faptuitorului, acesta abuzând de încrederea acordată de adevăratul proprietar al bunului încredințat. Pericolul pe care îl prezintă această infracţiune constă tocmai în faptul că loveşte în acel minim de încredere şi de probitate, care trebuie să existe în raporturile patrimoniale dintre membrii unei colectivităţii, fără de care valorile sociale de ordin patrimonial nu s-ar putea forma şi consolidă. Prin incriminarea abuzului de încredere legiuitorul a urmărit să asigure încrederea pe care trebuie să se bazeze relaţiile sociale cu caracter patrimonial și să apere proprietatea asupra bunurilor mobile .
Obiectul juridic al infracţiunii de abuz de încredere îl constituie relaţiile sociale de ordin patrimonial privitoare la acordarea şi respectarea unei anumite încrederi pentru naşterea şi menţinerea lor, în scopul apărării drepturilor celui care încredinţează bunul mobil altei persoane .
Obiectul material al acestei infracțiuni este reprezentat de bunul mobil al altuia, deţinut cu orice titlu de către făptuitor. Sunt asimilate bunurilor mobile, putând constitui obiect material al acestei infracţiuni, bunurile imobile prin destinaţia lor, precum şi cele care sunt considerate astfel datorită bunului la care sunt ataşate. Bun mobil poate fi orice bun mobil corporal, care are o anumită valoare, roadele acestuia, înscrisurile, banii, titlurile de credit şi orice alte valori evaluabile în bani.
In ceea ce privește detenția deținută de făptuitor asupra bunului mobil, trebuie sa se aibe în vedere că acesta conferă detentorului dreptul de a stăpâni în fapt un bun în numele altuia, în mod temporar, în interesul sau folosul altuia ori în interesul propriu al detentorului, cu precizarea ca în timpul detenţiei proprietatea continuă să aparţină proprietarului bunului, deci detentorul nu dobândeşte niciun drept de proprietate asupra bunului încredinţat. Bunul mobil trebuie să fie deţinut de făptuitor cu orice titlu juridic, legal şi valabil. În sensul cerut de lege, titlurile în baza cărora se poate deţine un bun mobil pot fi doar titluri rezultate din raporturi patrimoniale netranslative de proprietate, cum ar fi contractele de depozit, de mandat, de împrumut, de transport, de locaţie etc.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană responsabilă, care are în deţinere un bun al altuia, infracțiunea de abuz de încredere putând fi săvârșită și în participaţie (de mai multe persoane), în oricare dintre formele participației, reglementate de Codul penal.
Subiectul pasiv poate fi orice persoană căreia îi aparţine un bun, pe care l-a încredinţat unui terț spre folosință.
Elementul material al laturei obiective a acestei infracţiuni îl constituie acţiunea abuzivă, prin care cel care a primit în detenţie un bun al altuia modifică titlul juridic al deținerii bunului, trecându-şi acest bun în stăpînirea sa ilicită. A însuşi un bun înseamnă a-l face al său. Prin alte cuvinte în cazul însuşirii bunului deținut cu titlu de detentor precar, făptuitorului nu face altceva decât să se comportă faţă de bunul respectiv ca şi când ar avea el calitatea de proprietar. Este necesar însă ca făptuitorul să-şi însuşească în mod efectiv bunul mobil si să dispună de acesta, pe nedrept, adică de exemplu să-l vândă, să-l doneze, să-l împrumute fără să aibă dreptul să îndeplinescă un astfel de act. Trebuie înțeles foarte clar că simpla folosire a bunului deţinut, atunci când nu s-a convenit interzicerea folosirii , nu constituie un act de dispunere pe nedrept.
Consecința imediată a acestei utilizări abuzive a bunului mobil de către detentorul precar constă în crearea unei situaţii de fapt contrare celei care ar fi trebuit să existe, respectiv o lipsire a proprietarului (persoana vătămată) de posibilitatea exercitării drepturilor sale asupra bunului care îi aparţine, o afectare a patrimoniului său, ce are drept consecinţă producerea unui prejudiciu material.
În ceea ce privește forma vinovăției sub care se poate săvârși această infracțiune, abuzul de încredere se săvârşeşte cu intenţie directă, deoarece făptuitorul îşi dă seama că prin acţiunea sa de însuşire dispune pe nedrept de acest bun, ori prin refuzul de restituire a bunului pune pe proprietarul acestuia în imposibilitatea de a-şi exercita drepturile sale cu privire la acel bun.
Deşi este posibilă în cazul abuzului de încredere tentativa, aceasta este foarte greu de stabilit și pe cale de consecință nici nu este pedepsită de lege.
Persoana vătămată în cazul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere, este persoana în al cărei patrimoniu se află bunul în momentul săvârșirii infracțiunii, chiar dacă o altă persoană a încredinţat acel bun făptuitorului .
