21.09.2019

Violarea secretului corespondenţei

Inviolabilitatea secretului corespondenţei este garantată prin art. 28 din Constituţia României, unde se arată că: ”Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.”

Inviolabilitatea corespondenţei, a comunicărilor şi convorbirilor de orice fel nu are caracter absolut; ea poate fi, în anumite cazuri şi condiţii, restrânsă. Această posibilitate este prevăzută tot în Constituţie (art. 49 alin. (1), unde se prevede că „exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor si libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamitaţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.”

Infracţiunea de violare a secretului corespondenţei constă în deschiderea, fără drept, a unei corespondenţe adresate altuia ori interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă.

De asemenea, această infracţiune mai poate consta şi în sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi divulgarea conţinutului unei corespondenţe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţa de aceasta din greşeală sau din întâmplare.

Infracţiunea de violare al secretului corespondenţei are ca obiect juridic libertatea persoanei de a comunica în deplină siguranţă, fără ca aceasta activitate pe care o desfăşoară sa fie supusă cenzurii sau unor indiscreţii.

Deoarece şi la infracţiunea de violare a secretului corespondentei, valoarea ocrotită este reprezentată printr-un drept subiectiv nepatrimonial, poate exista totuşi şi un obiect material, în maura în care informaţiile comunicate au un suport material şi se acţionează asupra lui. Astfel. „atunci când fapta se săvârşeşte prin deschiderea unei corespondenţe sau prin sustragerea, distrugerea ori reţinerea acesteia, obiectul material este însăşi corespondenţa violată.”

În cadrul laturii obiective, elementul material este reprezentat de o acţiune ce se poate realiza în diferitele modalităţi prevăzute de varianta tip a infracţiunii sau de cea asimilata.

Astfel, în varianta tip elementul material se poate realiza prin doua modalităţi: deschiderea unei corespondenţe sau interceptarea unei convorbiri sau comunicări.

La varianta asimilată, elementul material se poate realiza, fie prin sustragerea, distrugerea sau reţinerea corespondenţei, fie prin divulgarea conţinutului unei corespondenţe, convorbiri sau comunicări.

În plus, condiţia ataşată elementului material, necesară pentru existenta infracţiunii, este ca acţiunea, în oricare din modalităţile prevăzute de textul incriminator, să se fi realizat fără drept.

În anumite cazuri, legea permite deschiderea corespondentei altuia, fără consimţământul destinatarului. În acest sens, părinţii, tutorii şi orice persoană care are sarcina de a asigura educarea minorilor, pot deschide corespondenţa adresata acestora, numai atunci când există indicii că, prin conţinutul ei, corespondenţa ar putea influenţa negativ dezvoltarea lor morală.

O problema controversata în literatura de specialitate a reprezentat-o posibilitatea şotului de a deschide corespondenţa adresata celuilalt. Astfel, instanţa supremă s-a pronunţat în sensul existentei infracţiunii de violare a secretului corespondentei, în cazul în care, dorind să verifice fidelitatea şotiei, făptuitorul a înregistrat convorbirile telefonice ale acesteia, cu ajutorul unui dispozitiv special confecţionat în acest scop.

În ceea ce priveşte sustragerea unei corespondenţe, dacă respectiva corespondenţă sustrasă conţinea bani sau alte valori, pe care făptuitorul le-a însuşit, infracţiunea de violare a secretului corespondenţei intră în concurs cu infracţiunea de furt.

La infracţiunea de violare a secretului corespondenţei, tentativa nu se pedepseşte, iar sancţiunea pentru săvârşirea acesteia, consta în închisoare de la 6 luni la 3 ani. Având în vedere ca şi în acest caz este vorba de protejarea unui drept subiectiv nepatrimonial, care, în plus poate privi aspecte legate de viaţa intimă a individului, în mod firesc, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea parţilor înlătură răspunderea penală.