05.11.2010
Despre infracţiunea de luare de mită
Legiuitorul a incriminat în dispoziţiile art. 254 din Codul penal, sub denumirea de "luare de mită" fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Din definiţia pe care ne-o dă legiuitorului, „luarea de mită" are ca obiect juridic special, relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, care presupune îndeplinirea cu probitate de către funcţionarii publici, precum şi de către ceilalţi funcţionari a îndatoririlor de serviciu.
Subiect al infracţiunii de luare de mită nu poate fi decât un funcţionar public sau un alt funcţionar, care în virtutea exercitării atribuţiilor de serviciu: pretinde, primeşte, acceptă o promisiune sau nu respinge o promisiune.
Luarea de mită are conţinuturi alternative; putându-se realiza, fie printr-o acţiune, fie printr-o inacţiune.
Acţiunea poate consta în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin făptuitorului, ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, iar inacţiunea consta în nerespectarea de către acesta a unei asemenea promisiuni. A pretinde ceva înseamnă a cere, a formula o pretenţie.
Pentru a constitui infracţiunea de luare de mită, acea acţiune sau inacţiune a făptuitorului, trebuie să fie anterioara îndeplinirii, neîndeplinirii actului pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire făptuitorul pretinde sau primeşte bani ori foloase.
Dacă făptuitorul primeşte bani sau alte foloase după îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu şi la care era obligat în temeiul acestora, fapta nu constituie luare de mită, ci infracţiunea de „primire de foloase necuvenite"(art. 256 Cp).
Tot luare de mită şi nu primire de foloase necuvenite, constituie şi fapta funcţionarul care primeşte banii sau foloasele după îndeplinirea actului, dar pe baza unei înţelegeri anterioare.
Infracţiunea de luare de mită se săvârşeşte numai cu intenţie directă; adică, făptuitorul îşi dă seama, în momentul săvârşirii faptei, că banii sau foloasele pe care le pretinde sau primeşte ori care constituie obiectul promisiunii pe care o acceptă sau nu o respinge, nu i se cuvin şi cu toate acestea, el vrea să le pretindă, să le primească, să accepte sau să nu respingă promisiunea ce i s-a făcut.
Tentativa infracţiunii de luare de mită nu este incriminată(pedepsita de lege). Pentru a putea fi incriminată, infracţiunea trebuie să se consume în momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii care duce la pedepsirea acesteia, adică în momentul pretinderii sau primirii banilor sau foloaselor necuvenite ori în momentul în care făptuitorul acceptă sau nu respinge promisiunea unor asemenea foloase.
Astfel consumată şi dovedită, infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, iar banii, valorile sau orice alte bunuri ce au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului în bani.
Când subiectul activ al unei astfel de infracţiuni este un funcţionar public, respectiv persoana care îndeplineşte atribuţii de serviciu în cadrul unei instituţii prevăzute de art. 145 C.Pen şi care are şi atribuţii de control, atunci se reţine varianta calificată a infracţiunii, la care pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani.
