04.05.2012
Transferul dreptului de proprietate - fiducia
Noul Cod Civil intrat în vigoare la 1 Octombrie 2011 aduce în discuție o nouă instituție de drept: fiducia. Acestă instituție conferă posibilitatea transferului temporar al dreptului de proprietate sau al altor drepturi în scopul administrării lor în favoarea unui beneficiar.
Fiducia este o nouă instituție reglementată în Noul Cod Civil în cadrul art. 773 - art.791 și reprezintă operația juridică prin care unul sau mai mulți constituitori transferă drepturi reale, drepturi de creanță, garanții ori alte drepturi patrimoniale sau un ansamblu de astfel de drepturi, prezente ori viitoare, către unul sau mai mulți fiduciari care le administrează cu un scop determinat, în folosul unuia sau al mai multor beneficiari.
Fiducia ia naștere prin lege sau prin contract in formă autentică, cu mențiunea ca ea trebuie să fie expresă.
Orice persoană, fie ea fizică sau juridică poate fi constituitor în contractul de fiducie, dar fiduciar nu poate fi decât o instituție de credit, o societate de investiții sau de administrare a investițiilor, o societate de asigurare sau reasigurare, o societate de servicii de investiții financiare, notari publici și avocați, indiferent de forma de exercitare a profesiei.
De regulă, în contractul de fiducie sunt implicate 3 părți:
-
Constituitorul: orice persoană fizică sau juridică,
-
Fiduciarul: exclusiv instituții de credit, societăți de investiții și de administrare a investițiilor, societăți de servicii de investiții financiare, societăți de asigurare și de reasigurare, notarii publici și avocatii,
-
Beneficiarul: terța persoană, însă poate implica și 2 părți în care constituitorul sau fiduciarul este și beneficiar.
Este important de reținut că oricine poate avea calitatea de constituitor în cadrul contractului de fiducie, însa întotdeauna fiduciarul trebuie să fie o persoană calificată, în sensul că doar persoanele care sunt enumerate limitativ de lege pot avea aceasta calitate.
Conținutul contractului de fiducie este reglementat de art. 779 unde se enumeră elemente ce trebuie să se regăsească în cuprinsul acestuia sub sancțiunea nulității absolute:
a) drepturile reale, drepturile de creanță, garanțiile și alte drepturi patrimoniale care fac obiectul transferului;
b) durata transferului, care nu poate depăși 33 de ani, cu începere de la data încheierii sale;
c) identitatea constituitorului/constituitorilor,
d) identitatea fiduciarului/fiduciarilor,
e) identitatea beneficiarului sau a beneficiarilor sau cel puțin regulile care permit determinarea acestora;
f) scopul fiduciei și întinderea puterilor de administrare și de dispozitie ale fiduciarului/ fiduciarilor.
Obiectul fiduciei este constituit din trei operațiuni strâns legate între ele:
a) în primul rând se realizează un transfer de la constituitor la fiduciar;
b) încheierea unui mandat de administrare;
c) transferul folosului către beneficiar.
Ca și formalități de înregistrare, fiduciarul este obligat să înregistreze contractul de fiducie și modificările aduse acestuia la organul fiscal competent în termen de o luna de la data încheierii acestora, sub sancțiunea nulității absolute a contractului.
De asemenea, pentru a fi opozabilă terților fiducia se înscrie în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, iar dacă obiectul contractului de fiducie îl reprezintă drepturi reale imobiliare, fiducia se înscrie la cartea funciară.
În baza acestui contract de fiducie, se consideră că fiduciarul are puteri depline asupra masei patrimoniale fiduciare, acționând ca unic și veritabil titular al drepturilor în cauză, dar totodată acesta trebuie să dea socoteală constituitorului cu privire la modul de îndeplinire a obligațiilor asumate. În realitate constituitorul poate impune sau poate chiar interzice fiduciarului prin contract să aducă la cunoștința terților calitatea în care acesta acționeză sau poate lăsa la latitudinea fiduciarului informarea terților cu privire la adevărata sa calitate. Fiduciarul așadar administrează masa patrimonială oferită de către constituitor, aparent acționează ca unic și veritabil titular al drepturilor ce fac obiectul fiduciei, iar în relațiile cu terții trebuie să respecte dispozițiile exprese date de constituitor prin contract.
Pentru serviciile realizate de fiduciar, acesta este remunerat conform înțelegerii părților din contract, iar în lipsa unei astfel de înțelegeri, remunerația se face potrivit regulilor ce cârmuiesc administrarea bunurilor altuia.
O problemă practică în fiducie o reprezintă insolvența fiduciarului. Trebuie știut că insolvența fiduciarului nu afectează/vizează masa patrimonială fiduciară, creditorii fiduciarului neputând să urmăreasca bunurile ce alcătuiesc masa patrimonială fiduciara, dar bunurile din masa patrimonială fiduciară pot fi urmărite de titularii de creanțe născute în legătură cu aceste bunuri sau de creditorii constituitorului ce au garanții reale constituite asupra acestor bunuri a căror opozabilitate este dobândită anterior constituirii fiduciei.
Contractul de fiducie poate înceta:
-
prin împlinirea termenului sau prin realizarea scopului urmărit, când aceasta intervine înainte de împlinirea termenului;
-
când toti beneficiarii renunță la fiducie, iar în contract nu se reglementează condițiile continuării raporturilor fiduciare;
-
în momentul în care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva fiduciarului sau în momentul în care se produc, potrivit legii, efectele reorganizării persoanei juridice.
Ca efect al încetării contractului de fiducie, masa patrimonială fiduciară se transferă la beneficiar, ori în absența acestuia la constituitor, însă numai după plata datoriilor fiduciare.
Fiducia poate fi întâlnită în practică în variate domenii precum: protecția persoanelor incapabile de a-și administra averea, administrarea fondurilor de pensii și de asigurări, administrarea moștenirii etc.
